Prima impresie (Atentie! tristete la orizont!)
Am talentul de a face o prima impresie jalnica, "peisajul" pe care il prezit e impanzit de campii goale care capata cu timpul pentru fiecare diverse nuante si tonuri (de culori-de la verde crud la ruginiu).
Iar dupa asta, incep sa apara niste ganganii pe care unii le dispretuiesc, apar copaci ce sugereaza forta psihica si un pic de inteligenta (zic) si dupa vad muntii...de prostie. Printre firele ierbii apar floricele gingase, respectiv albine si fluturi (alte ganganii).Pietrisul formeaza un drum, cei care incep sa ma cunoasca mai bine, observa ca lumina e difuza in general, iar luna si soarele fac schimb rapid intre ele. Principiul e acelasi, lumina iti incalzeste inima pe cand intunericul iti da fiori. Gandul mortii e mai dens decat cel al vietii si multi fug de moarte, prin urmare fug de mine. Dar unii fug pe drumul pietruit si ajung la un copilas care plange, la forma mea adevarata. Unii il iau in brate, chiar daca mai devreme au fugit, altii doar vorbesc sau isi bat joc de el (chiar daca, sa zicem, acel copilas a venit la ei, nu invers).
In jurul acelui copil e un spatiu nedeslusit, e intunecat, iar unii il fac sa rada numai pentru a vedea drumul mai departe...si pleaca, iar altii continua sa vorbeasca, vad drumul pe care pot iesi din lumea aceea, dar raman, ba se si intorc in peisajul format de la inceput si escaladeaza muntii, planteaza copaci, construiesc cladiri, poduri...v-ati prins cred, lasa ceva in urma. De asta cei care au mai multi prieteni au "o lume interioara" mai frumoasa, pentru ca s-a interesat cineva de ea, de asta copilul din ei zambeste, pentru ca au plecat multi...care nu meritau.